Time to Perform & Selectsoft
Timpul este unul dintre cei mai importanți factori care condiționează traseul nostru profesional și personal. Nivelul de satisfacție crește în momentul în care reușim să ne organizăm fiecare zi în funcție de priorități.
Echipa Selectsoft dezvoltă soluții dedicate profilului afacerii și fluxului de lucru specific fiecărei organizații. Obiectivul nostru principal: tu spune-ne ce, iar noi îți arătăm cum și punem în aplicare. Analizăm cerințele și profilul fiecărei afaceri și configurăm soluția optimă pentru fiecare rol din echipă.
PRIORITĂȚILE ANTREPRENORULUI
Antreprenorul are nevoie să investească timp în dezvoltarea propriei afaceri. El trebuie să găsească echilibrul ideal între diferite tipuri de activități:
- creativă – idei de produse și servicii, strategii de dezvoltare de business;
- operaționale – identificarea proceselor ideale pentru echipă și asigurarea că acestea se pun în practică;
- analitică – analiză de business și financiară.
Energia antreprenorului se va focaliza pe echipă și dezvoltarea unui proces de activități funcțional și eficient. Va investi în produsele și servicii oferite, va dedica timp în analiza pieței și a nevoilor acesteia, își va consolida comunicarea cu partenerii, furnizorii și clienții, dezvoltând mai mult decât o rețea, o comunitate.
SOLUȚII SELECTOSFT
Soluțiile Selectsoft sunt dezvoltate și configurate ca suport pentru antreprenori, consolidând structura afacerii lor și susținând stilul de viață și muncă specifice.
Indiferent de tipul afacerii, conectarea rapidă și eficientă la infrastructură și date este esențială într-un context al digitalizării tot mai dinamic. Posibilitatea de a comunica rapid cu partenerii, folosind date actualizate și ușor de urmărit, face diferența în fidelizarea relațiilor.
Iată câteva soluții mobile dedicate managerilor?
MOBILE MANAGER
Mobile Manager este soluția ideală de accesare rapidă a indicilor afacerii indiferent de zonă și fus orar. Soluția poate fi utilizată de pe orice tip de dispozitiv mobil Android – Telefon sau Tabletă.
Integrarea Mobile Manager cu sistemul informatic permite: vizualizarea încasărilor și a vânzărilor, a recepțiilor și a documentelor de vânzare, informații despre furnizori și clienți, fișa produsului, fișa clientului, evidența restanțelor client – furnizor, realizarea recepțiilor și a vânzărilor sau consultarea stocului de produse.
Informațiile sunt structurate centralizat în rapoarte și dashboard-uri customizabile, răspunzând întrebărilor precum: Care este situația vânzărilor? Încasările sunt la zi? Recepțiile sunt corecte? Există restanțe care ne afectează cash-flow-ul? Suntem la zi cu plățile către furnizori? Care este istoricul clientului x? Care sunt mișcările produselor a, b și c în stoc și care este situația curentă a stocului?
MOBILE INVENTORY
O nișă aparte o reprezintă managerii care gestionează fluxuri mari de tranzacții și stocuri mari de produse sau echipamente. Fie că este vorba despre magazine, depozite, sau ambele și indiferent de numărul de puncte de lucru, echipa ta va avea nevoie de o gestiune centralizată a produselor și operațiunilor. Va dori să realizeze inventare într-un timp cât mai util, dar în același timp fără erori. Pe baza unor inventare corecte, managerul va avea periodic o situație corectă, pe baza căreia poate să facă organizat analiza afacerii.
De asemenea, este necesar un proces de identificare eficient și conectat la sistem, care să permită echipei actualizarea stocului în timp real. Acest proces include preluarea de produse aferente unui document sau unei liste (picking list), ofertă și documente de vânzare.
Fie că este vorba de inventare sau de vânzări direct din depozit, de pe șantier sau teren, Mobile Inventory asigură un flux dinamic de operare. Aceasta eficientizează timpul, costurile, munca în echipă și fidelizează relația cu partenerii.
Mobile Inventory este creat special pentru realizarea rapidă a inventarului, recepțiilor de marfă, vânzărilor de la raft și verificării stocului de produse. Acesta se poate utiliza pe orice dispozitiv mobil cu sistem de operare Android și scanner de coduri de bare.
Avantajele implementarii de soluții mobile dedicate managerilor
Automatizarea proceselor și eficientizarea timpului se realizează prin soluții care comunică între ele, similar echipei tale și etapelor fluxului de lucru. Soluțiile Selectsoft sunt în continuă dezvoltare și configurare, adaptându-se fiecărui profil de afacere.
În momentul implementării soluției optime pentru echipa ta, configurăm un sistem de funcționalități integrate și corelate la aceeași bază de date. Acestea sunt vizibile printr-o interfață comună, intuitivă și ușor de accesat. Indiferent de tipul de operațiune, Selectsoft îți oferă soluții flexibile și adaptate contextului.
De exemplu, poți trimite emailuri unui client despre o ofertă recentă chiar și în concediu. Echipa ta poate inventaria 20.000 de produse în câteva minute. Managerul de vânzări poate realiza tranzacții direct din depozit.
Pentru mai multe idei și soluții de automatizare și eficientizare a timpului, te invităm să ne contactezi.