Știai că, în perioada sărbătorilor, a vacanțelor școlare și a weekendurilor lungi, multe restaurante raportează creșteri de vânzări chiar și de 30-40% față de restul anului? Pentru un antreprenor din HoReCa, asta poate fi cea mai profitabilă perioadă din an. Totul depinde de cât de bine reușește să țină lucrurile sub control.
Dar, în același timp, poate fi și perioada în care simți că totul îți scapă de sub control. Comenzile vin una după alta, este dificil să ții evidența meselor, a încasărilor și a stocurilor, iar micile întârzieri sau neclarități se adună. La final de zi, în loc să te bucuri de rezultate, simți mai degrabă epuizare și grija zilei de mâine.
Cum arată o perioadă aglomerată când conduci un local HoReCa?
În perioadele de vârf, indiferent dacă ai un restaurant, o cafenea sau orice alt local, te lovești aproape de fiecare dată de aceleași probleme:
- comenzi care se încurcă sau se pierd;
- clienți care așteaptă prea mult și încep să își piardă răbdarea;
- note de plată greșite sau incomplete;
- stocuri care nu se potrivesc cu realitatea de pe raft;
- discuții tensionate între sală și bucătărie;
Dincolo de aceste situații concrete, rămâne și ceea ce simți tu, ca persoană care răspunde de tot ce se întâmplă în local:
- stres continuu, de dimineața până seara;
- teama că o singură seară prost gestionată poate strica imaginea construită în ani de zile;
- senzația că afacerea depinde prea mult de prezența ta fizică;
- reticența de a te gândi la extindere, de teamă că nu vei putea gestiona mai mult.
Beneficiile unei soluții software în perioadele aglomerate
În perioadele aglomerate, diferența nu este dată de numărul de oameni din echipă, ci de modul în care este organizat fluxul de lucru.
Iată cum se traduce asta în activitatea ta de zi cu zi:
Claritate în timp real
Știi în orice moment câte comenzi sunt în așteptare, pe ce mese, ce este în pregătire și ce este gata de servit. Nu mai trebuie să întrebi pe toată lumea „Ce se întâmplă cu masa X?”. Ai răspunsul direct în soluția software.
Mai puține greșeli care costă bani și imagine
Comenzile ajung clar în bucătărie și la bar, cu toate observațiile trecute corect. Scad situațiile de tipul „Eu nu asta am comandat”. Astfel se reduc pierderile din preparatele refăcute sau oferite gratuit, de teamă să nu pierzi clientul.
Control mai bun al costurilor și al stocurilor
Stocurile și rețetele sunt ținute sub control total. Știi ce se vinde, la ce preț, cât te costă fiecare preparat și care dintre ele sunt cele mai profitabile. Nu mai lucrezi doar pe impresii, ci pe cifre reale.
Siguranță în fața legislației
Note de plată, bonuri fiscal, facturi și restul documentelor necesare pentru contabilitate și gestiune sunt emise corect și pot fi urmărite ușor. Asta îți dă liniște atunci când te gândești la controale sau la discuțiile cu contabilul.
Libertate de mișcare pentru tine
Când știi că sistemul lucrează pentru tine, poți lipsi câteva ore fără să ai senzația că totul se blochează. Ai încredere că lucrurile merg bine fără tine. Poți să îți concentrezi atenția pe rezultate și pe planurile de dezvoltare, nu doar pe problemele din fiecare zi.
Cum arată în practică aceste beneficii, cu soluția Selectsoft?
Selectsoft oferă un soft gestiune pentru HoReCa adaptat pieței din România și legislației locale. Soluțiile acoperă întreg fluxul – de la comanda de la masă, până la raportare și contabilitate primară.

Descoperă soluția Selectsoft pentru restaurante și cum te poate ajuta să îți organizezi mai bine activitatea.
Soluția software Horeca Profesional – baza operațiunilor tale
- Vizibilitate completă asupra meselor și ospătarilor – vezi rapid cine a preluat fiecare masă, ce s-a comandat și ce e gata de încasare. Astfel poți interveni doar unde e nevoie;
- Documente emise corect, fără bătăi de cap – notele de plată, bonurile fiscale și facturile sunt generate direct din soluție, fără calcule și fără sume greșite;
- Vizualizare ușoara a stocurilor și a rețetelor – rețetele sunt configurate în soft, iar stocurile se actualizează automat la final de zi. Așa știi mereu ce ingrediente trebuie comandate;
- Rapoarte clare pentru decizii inteligente – vezi ce produse se vând cel mai bine, ce ospătar aduce cele mai multe încasări și când ai cele mai aglomerate intervale.
Modulul Mobile Waiter – suport pentru ospătari când localul este plin
- Preluarea comenzilor direct la masă – ospătarii introduc comanda pe telefon sau tabletă, fără notițe încurcate sau preparate uitate, iar astfel scad greșelile umane;
- Transmiterea imediată în bucătărie și la bar – comenzile ajung instant în bucătărie și la bar, ceea ce reduce timpii de așteptare și previne erorile de comunicare dintre sală și bucătărie.
Self Order – sprijin atunci când personalul este limitat
- Meniu digital accesibil prin cod QR – meniul este disponibil prin cod QR, direct pe telefon. Clientul își alege produsele, adaugă observații și trimite comanda fără să aștepte ospătarul;
- Flux mai liniștit pentru echipă și experiență modernă pentru client – comenzile intră direct în soluția Selectsoft, iar ospătarii pot rămâne concentrați pe servire și pe experiența clientului.
Kitchen Screen – organizare și prioritate în bucătărie
- Comenzi afișate clar pe un ecran dedicat – toate comenzile apar clar pe un ecran dedicat. Bucătarul vede imediat ce urmează și nu mai pierde timp căutând bonuri;
- Stare actualizată pentru fiecare comandă – fiecare comandă are status – în așteptare, în lucru, finalizată – astfel încât ospătarii știu exact când să ridice preparatele, iar clienții primesc mâncarea la timp.
Cum se schimbă perioadele aglomerate atunci când ai un sistem clar?
Când toate aceste componente lucrează împreună, perioadele aglomerate își schimbă complet fața. În loc să fie un motiv de stres, devin perioade în care:
- mesele se eliberează și se ocupă din nou mai repede;
- timpii de așteptare scad, iar clienții observă diferența;
- echipa își păstrează mai ușor calmul, chiar și în vârf de sezon;
- la final de zi ai cifre clare, nu doar oboseală.
Un soft gestiune restaurant bine ales nu rezolvă totul peste noapte, dar îți dă un cadru solid pe care să construiești. În timp, se vede în modul în care lucrează echipa ta, în reacțiile clienților și în rezultatele financiare.

Află cum optimizarea fluxului operațional i-a ajutat pe cei de la Ravens Nest în perioadele aglomerate.
Un mod simplu de a gestiona perioadele aglomerate
Dacă știi că urmează o perioadă aglomerată și nu vrei să o mai treci „la noroc”, poți porni cu pași mici:
- Discuție despre afacerea ta
Analizăm împreună cum funcționează acum restaurantul, cafeneaua sau hotelul tău și care sunt punctele cele mai sensibile în perioadele de vârf. - Recomandare de configurare potrivită
În funcție de nevoile tale, propunem o combinație de module – Horeca Profesional, Mobile Waiter, Kitchen Screen, Self Order – care să îți aducă rezultate vizibile. - Implementare și sprijin continuu
Ne ocupăm de instalare, configurare și instruirea echipei tale și îți oferim suport tehnic 24/7, astfel încât soluția Selectsoft să devină rapid o parte firească din activitatea de zi cu zi.
Scopul nu este doar să folosești un soft, ci să îți fie mai ușor să conduci afacerea, mai ales atunci când localul este plin și fiecare decizie contează.

Vrei mai mult control în perioadele aglomerate? Programează o discuție cu un specialist din echipa Selectsoft!



