Când ai o afacere care implică vânzarea de produse, ca antreprenor, te gândești automat la administrare eficientă pentru a atinge profitul maxim, inventare perfecte, angajați implicați și mulțumiți, dar, mai ales, te gândești la gestionarea stocurilor – cum să faci asta cu resurse eficiente, timp puțin, dar cu rezultate perfecte.
Dacă îți spunem că am dezvoltat o aplicație care să simplifice toate procedurile de preluare și scădere a produselor din stoc (gestiune stoc), automatizarea printr-un soft a proceselor care până acum se făceau manual și nu numai, ai vrea să știi mai multe informații?
Dacă răspunsul este da, înseamnă că îți dorești să simplifici procedura prin care păstrezi evidența și contabilitatea gestiunii. Citește în acest articol toate informațiile de care ai nevoie.
Ce este Selectsoft?
Selectsoft este una dintre soluțiile software pe care le-am dezvoltat pentru a te ajuta să ai un control absolut asupra gestiunii afacerii tale. Este o soluție software de gestiune flexibilă, un program soft, ușor de utilizat și rapid de integrat, care reușește să elimine cu succes erorile umane.
Automatizarea este unul dintre plusurile care recomandă această soluție. Mai exact, procesele de intrări, ieșiri și stocuri vor fi acum generate automat și vei avea mereu la îndemână informațiile necesare stocate într-un singur loc, un program de contabilitate, în timp real.
Aplicația Selectsoft permite importul și exportul către principalele programe de facturare din România precum: Saga, Winmentor, Contnet etc.
Cum te ajută aplicația Selectsoft în gestionarea stocurilor?
Vrei să îmbunătățești vizibil procesul de gestionare a stocurilor pentru business-ul tău? Îți prezentăm toate beneficiile pe care le ai atunci când folosești Selectsoft:
1. Informații actualizate în timp real
Vei avea mereu informații concrete, complete și actualizate despre stocurile business-ului tău. Toate acestea pot fi accesate și de pe dispozitivul tău conectat la aplicația Selectsoft, de oriunde te-ai afla, în orice moment.
2. Gestionarea actelor importante
Gestionarea actelor va deveni extrem de ușoară datorită automatizărilor. Vei putea emite pe loc bonuri fiscale, facturi, avize și chitanțe pe hârtie albă sau pretipărită și posibilitatea de preluare și transfer de date din și în diferite formate (ex: preluare nomenclator produse, rețete și parteneri din fișiere Excel).
3. Inventare eficiente și precise cu gestionarea stocurilor
Efectuarea inventarelor va fi o activitate plăcută și relaxantă pentru cei implicați în gestiunea afacerii tale. Selectsoft asigură eficiența și siguranța stocurilor pe tot parcursul activității, eliminând posibilele erori umane. Vei putea încărca stocul prin introducerea și listarea documentelor de recepție și vei avea posibilitatea de înregistrare a recepțiilor din import, precum și vânzările spre export. Totodată, vei efectua simplu și rapid orice modificare de preț. Când vei dori, vei putea vizualiza diferite rapoarte specifice situației stocului și inventarului (reglare stocuri și modificare prețuri).
4. Control total asupra administrării afacerii
De oriunde și oricând vei avea acces nelimitat la toate informațiile stocate de Selectsoft, de la stocuri până la vânzări și liste cu produse care se apropie de termenul de expirare.
5. Mobilitate și flexibilitate
Vacanțele tale vor fi liniștite pentru că Selectsoft îți va oferi mobilitate și posibilitatea de a-ți administra afacerea de pe dispozitive multiple, de oriunde. Datorită internetului și aplicației GestSel, vei putea monitoriza îndeaproape toate informațiile despre produse, vânzări și alte rapoarte pentru afacerea ta.
6. Economie de timp cu gestionarea stocurilor
Datorită automatizării anumitor procese de gestiune, se vor prelua automat datele de identificare a clienților/furnizorilor online în momentul introducerii unei recepții sau alte acte necesare gestiunii.
Vrei să știi cum poți simplifica întregul proces de gestionarea stocurilor?
Scrie-ne la office@selectsoft.ro și te ajutăm cu toate informațiile de care ai nevoie!
Let’s create some magic for your business!